In tara orbilor...

Citim pe silabe din oglinzi, sărind peste descrieri şi cuvinte noi, ne căutăm rezumatul în biblioteci.

Ruginesc chei pentru odăi scufundate în marea de sub pleoape, dar cine să ne-nveţe să coborâm în noi?

Ne-am obişnuit să inspirăm aerul expirat de alţii.

Soarele ne luminează inegal; fruntea unora are galbenul unui curcubeu, a altora- galbenul unei pagini vechi.

"Why do we sacrifice our beautiful ones?" Pentru că frumosul nu ştie să lupte murdar.

Vorbim mult, neîntrebaţi, dar nu răspundem niciodată la propria chemare.
Unele conştiinţe sunt lupi singuratici care urlă la o lună în eternă eclipsă.

Singurătatea ne displace, dar nici oamenii nu ne interesează; îi folosim ca să ne disociem de ei, iar apoi le ducem dorul.

Ar trebui să revenim la noi ca la o casă părintească, nu ca la un hotel.